Magda Isanos Gândeste-te, n-ar fi păcat...

Invata-ma cu ce sa-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor sa spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura ta surasu-i ca un soare; ei poate niciodata n-or sa stie din fiecare clipa trecatoare cum ne-am durat noi cate-o vesnicie iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas iti cânt atatea cantece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niste cuvinte simple-ar fi ramas. Invata-ma cu ce sa-ncep si cum sa-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga ca te-a nascut, cu truda ei intreaga, pe tine, bucuria mea de-acum. Ea, poate, niciodata n-o sa stie c-a inflorit în flori si-a curs în ape, ca din pamânt si sura vesnicie sa mi te-aduca, -asa cum esti, aproape; si, fiindca-o sa murim si noi odata, gandeste-te: n-ar fi pacat sa moara, cuprinsa-n noi, atata primavara, si dragostea cu inima deodata?... De-aceea, spune-mi cum sa-ncep anume, si eu voi scrie toate, fir cu fir, ca dispretuitori de cimitir, sa ne iubim de-a pururea pe lume.

No Adobe Flash Player installed. Get it now.