Daniel Daian Netimp de cuvinte

sunt jumătatea de chip
în care păsări tandre pictează flori
cu zâmbetul înfluturit
în care oamenii nu stau pe loc
se alungesc unii în ceilalţi
ca un roi de culoare
domesticită

şi plouă cu nopţi sincere
din când în când

am existat între rândurile
unei înălţimi neumblate
dar nu ţi-am şoptit asta niciodată
cu mâna stângă

îţi ştergeam întunericul de pe umeri
tu îmi culegeai neliniştea
dintr-un trup
cu uşile încă tinere

şi era timp în glasul tău
şi era glas în timpul meu

No Adobe Flash Player installed. Get it now.